Despre cartea d-lui Mihail Rădulescu

    Cartea d-lui judecător Mihail Rădulescu, recent lansată care se intitulează frumos “Bun venit, Libertate” prezintă sub formă sintetică participarea unui număr însemnat de persoane din Caransebeş la evenimentele revoluţionare din 21 – 23 decembrie 1989, fie la locurile de muncă, fie în preajma sau în interiorul instituţiilor publice vizate: Comitetul orăşănesc de partid şi Consiliul popular, Securitatea şi Miliţia, dar şi la Judecătorie, Notariat şi Procuratură.

   Prezentări individuale sunt făcute, posibil pe bază de declaraţii personale, pentru 30 de revoluţionari şi mai sunt reproduse fotografiile altor 12 participanţi, cărora nu li se prezintă faptele din acele zile de neuitat.

   În ceea ce priveşte prezentarea faptelor individuale care au consfinţit victoria libertăţii şi democraţiei la Caransebeş, autorul cărţii ne obligă să ne punem câteva întrebări care aşteaptă – măcar într-o ediţie viitoare – răspunsuri lămuritoare.

1. De ce în capitolul dedicat revoluţionarilor care deţin titlul de luptător în revoluţie s-a acordat un spaţiu prea extins rolului jucat de judecătorul Mihail Rădulescu şi Ion Marcel Vela ? Pentru Zaharia Drăghiţă se cuvine spaţiul acordat.
2. De ce este prezentat atât de expeditiv Ion Căprioru, cu rol major în revoluţie, fiind asemenea lui Zaharia Drăghiţă – cel care a insistat şi a determinat muncitorii de la CPL să participe la mitingul din oraş ?
3. Cum se face că în componenţa CPUN-ului şi nici a Consiliului orăşănesc al FSN nu se regăsesc nici judecătorul Rădulescu şi nici actualul primar al Caransebeşului, mai ales că celui din urmă i-a plăcut puterea, s-a agăţat de ea şi a cultivat-o eliminându-şi fără remuşcări oponenţii, dar şi prietenii de idei politice ?Oare cei prezenţi la constituirea celor două organisme n-au avut discernământul necesar pentru a constata, atunci, în miezul evenimentelor, rolul major al celor doi ?

   Pentru dl. judecător Rădulescu pot mărturisi sute de participanţi la mitingul de la Primărie că a fost singura persoană huiduită, căreia i s-a cerut să nu mai vorbească la microfon.Poate că gestul cu ceasul a fost unul disperat, urmare a adversităţii directe a populaţiei faţă de un judecător controversat al momentului, sau unul calculat pentru a ieşi din încurcătură.

   Începând din ziua de 22 decembrie 1989 m-am întâlnit zilnic, ori de câte ori s-a impus, cu mulţi dintre cei care s-au implicat în problemele grave cu care se confrunta oraşul, şi-i amintesc aleatoriu pe Zaharia Drăghiţă, Ion Căprioru, Lucian Şerban, Nicolae Avram, Daniel Rotaru ş.a. Dar cei doi amintiţi mai sus nu se regăseau printre ei, pentru a sprijini noua putere locală care se înfiripa în pofida multor riscuri.

   Dar dl. judecător Rădulescu, autorul cărţii şi revoluţionar cu acte în regulă, încearcă să ne arunce pe toţi într-un siaj periculos, ca să acceptăm tot ce ne spune de parcă ne-am afla de 20 de ani într-o perpetuă vrie.Se înşeală.

   La pag. 21 din carte dl. Rădulescu vorbeşte despre fuga celor care au condus instituţiile din Caransebeş până la revoluţie, lăsând impresia că s-a creat un vid total de autoritate.Afirmaţia este valabilă doar parţial prin disoluţia autorităţii politice, celei administrative şi părăsirii după incendiere a sediilor Securităţii şi Miliţiei.În acele zile se aflau la post directorii de şcoli, cei ai principalelor intreprinderi economice, problemele cele mai mari înregistrându-se în comerţ, în urma devastării celor mai multe dintre magazinele oraşului.

   Îi voi aminti d-lui. Rădulescu că în ziua de 23 decembrie membrii CPUN Caransebeş mi-au solicitat să mă deplasez la sediul fostei Miliţii şi Securităţi şi să constat ce s-a întâmplat cu arhiva, despre care iniţial se credea că este arsă total.Am constatat că era vorba de arhiva operativă a Securităţii care arsese în cantitate mare, fiind însă salvate vreo două coşuri de dosare printre care şi un registru foarte important, care au fost preluate de armată printr-un ofiţer şi 10 – 15 militari de la unitatea condusă de Lucian Şerban.

   În zilele următoare lucrătorii Arhivelor Statului s-au implicat din proprie iniţiativă în salvarea unor documente arse parţial din arhiva Cărţii funciare din Caransebeş adăpostită în sediul Judecătoriei, cu documente încă din anul 1804, pe care le-am depus spre uscare şi salvare în săli de curs de la Seminarul teologic şi Liceul pedagogic.Ele se păstreză şi astăzi la Arhivele Naţionale din Caransebeş şi sunt şi o mărturie despre felul cum s-a desfăşurat revoluţia la Caransebeş, nu numai documente despre vechimea noatră pe aceste meleaguri.

   Cele de mai sus vin oarecum în contradicţie despre intervenţia unora în salvarea documentelor de la notariat, judecătorie şi procuratură (pag. 53,55 din carte), pe care nu i-am văzut când au intervenit la cele două locaţii afectate de incendiu.

   Am mai constatat şi alte inexactităţi despre care vom mai scrie în curând.

 Sursa: Blog Constantin Brătescu